Home »

MEN - înscriere în învăţământul primar (prima etapă): 75.882 de cereri depuse în prima săptămână

MEN - înscriere în învăţământul primar (prima etapă): 75.882 de cereri depuse în prima săptămână

MEN - înscriere în învăţământul primar (prima etapă): 75.882 de cereri depuse în prima săptămână
 

Un număr de 75.882 de cereri au fost depuse în prima săptămână de la debutul perioadei de înscriere în învăţământul primar (prima etapă) pentru anul şcolar 2019 - 2020.

Conform situaţiei centralizate de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN), în prima săptămână (4 - 8 martie 2019), din prima etapă (4 - 22 martie 2019) a calendarului de înscriere în învăţământul primar pentru anul şcolar 2019 - 2020, au fost introduse 75.882 de cereri în baza de date.

Dintre acestea, 68.252 de cereri (89,9%) vizează copiii cu vârsta de şase ani (împliniţi până la data de 31 august 2019, inclusiv), iar 7.630 de cereri (10,1%) - copiii cu vârsta de şase ani (împliniţi în perioada 1 septembrie - 31 decembrie 2019, inclusiv), precizează MEN, într-un comunicat de presă.

Părinţii/tutorii legal instituiţi/reprezentanţii legali pot completa cererea-tip de înscriere online sau la secretariatul unităţii de învăţământ în care se doreşte înscrierea copilului, în perioadele stabilite de minister. Cererile-tip completate online trebuie validate ulterior în unitatea de învăţământ aleasă pentru înscriere, în prezenţa părintelui şi (cel puţin) a unui membru al comisiei, zilnic (luni - vineri), între orele 8,00 - 18,00.

Vineri, 29 martie, vor fi afişate atât în unităţile de învăţământ, cât şi pe site-urile acestora şi ale inspectoratelor şcolare judeţene/IŞMB listele copiilor înscrişi după prima etapă şi numărul locurilor rămase libere.

A doua etapă pentru completarea/depunerea cererilor-tip de înscriere este programată între 2 şi 8 aprilie şi se adresează copiilor care nu au fost înscrişi/nu au participat în prima etapă, cererile fiind completate din nou, în funcţie de locurile disponibile.

Listele finale vor fi afişate în data de 11 aprilie. Între 12 şi 19 aprilie, inspectoratele şcolare vor centraliza şi soluţiona cererile părinţilor/tutorilor legal instituiţi/reprezentanţilor legali ai copiilor care nu au fost încă înscrişi în vreo unitate de învăţământ. De asemenea, va fi soluţionată orice altă situaţie privind înscrierea în învăţământul primar, având în vedere, cu prioritate, interesul educaţional al copilului, arată MEN.

AGERPRES/(AS - autor: Roberto Stan, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)

2019-03-11 11:13:49
AGERPRES

Comentarii

Comenteaza la aceasta stire!